Pacala se intoarce (2006)

O frumoasa satira sociala care are ca baza adevaruri si pilde populare desprinse din povestirile lui Anton Pann ("cel istet ca un proverb", cum il denumea Eminescu) in care se regasesc motive adanc ancorate in tumultul vietii secolului XXI. Pacala (Denis Stefan), un tanar fara prea multe pretentii de la viata, este satul de hoinarit prin lume si manat de dorul de casa parinteasca se decide sa revina in patrie, de undeva "de afara" -- un spatiu atemporal situat in afara granitelor Romaniei. Tipologiile romanesti traditionale sunt fin satirizate de autorul Geo Saizescu aflat la plina maturitate creativa. Regasim astfel politicianul oportunist, intrepretat chiar de maestrul Geo Saizescu, trei dintre personajele satului romanesc: primarul, carciumarul si popa, interpretate cu genialitate de personalitati marcante ale scenei romanesti.

Reportaj cu Dem Demetrescu despre primele filme romanesti de animatie

Scurt istoric al filmului de animatie

La început de secol al XIX-lea, prin anul 1829, profesorul belgian Jeseph Plateau care studia stabilirea limitei de rezistență a retineiochiului la lumina solară face o descoperire. Constată că uitându-se la lumina soarelui un timp (25 de secunde în experiența sa), imaginea soarelui mai persistă în retină un timp oarecare, după ce nu se mai uită. Experiența sa care pune în evidență remanența retiniană este foarte importantă mai târziu pentru cinematograf. În baza acestui experiment construiește un aparat pentru a înșela vederea, pe care l-a numit fenakistoscop în anul 1832.

Principiul de funcționare al fenakistoscopului se baza pe realizarea unor desene care reprezentau o imagine în mișcare descompusă într-o serie de imagini fixe, iar apoi recompunerea lor rapidă, astfel ca ochiul să asocieze imaginile văzute sub formă de mișcare.

Urmează apoi crearea unor aparate diferite ca denumire bazate pe același principiu, dar care toate foloseau desene care reprezentau o imagine în mișcare descompusă în imagini fixe. Apogeul, dacă se poate spune așa, îl atinge francezul Emile Reynaud în anul 1888, care realizează ceace se numea teatrul optic, unde desenele reprezentând faze ale mișcării unor pesonaje desenate care exprimau scurte povestioare, sunt făcute pe o bandă transparentă cu perforații. Proiecția se făcea cu ajutorul unei lanterne magice ca sursă de lumină, iar transportul sacadat care asigura proiecția cadru cu cadru pentru scurt timp era făcută cu ajutorul unei rame cu dinți (grifă).

Deci putem spune că filmul de animație a anticipat filmul cu imagini reale din mediul înconjurător și cel cu personaje (oameni sau animale).

Sursa: Wikipedia